WUDANG  TAIJIQUAN
TAIJIQUAN-ul este o foarte veche arta a miscarii. Este o arta de cultivare a sanatatii, o arta de mentinere a tineretii si de atingere a longevitatii, arta obtinerii puterii în lipsa efortului, arta de a sti sa cedezi pentru a putea invinge. Este arta armoniei dintre Yin si Yang.
Termenul TAIJIQUAN (Tai Ji Quan sau Taichichuan sau Tai Chi Chuan) este format din doua cuvinte: TAIJI si QUAN . TAIJI este format din doua silabe: TAI care înseamna “maret”, “suprem” si JI care înseamna “origine” sau “limita”. În traducere libera, cuvântul TAIJI ar putea însemna “Adevarul Ultim”, “Ultima Limita”, “Supremul”, “Marele început si sfârsit”. Prin aceasta putem întelege sfârsitul ignorantei si începutul adevaratei cunoasteri. QUAN înseamna “pumn” sau “mâna”. Este folosit si cu sensul de “box” sau mai explicit de “arta martiala”. Asadar, TAIJIQUAN ar putea fi tradus în urmatoarele moduri: arta de a trece de ultima limita, care desemneaza ultimul prag pe care trebuie sa îl depasim pentru a accede la starea în care adevarul este pe deplin cunoscut; sau: prin mâna sau pumn, deci prin practica, putem realiza Uniunea cu DAO; sau: “Arta Martiala suprema”, “boxul supremei perfectiuni”, “boxul Ultimului Adevar” sau “Arta Martiala bazata pe principiul TAIJI”.
Termenul Taiji apare pentru prima data in cartea transformarilor Yi Jing si desemneaza principiul transformarii continue a Yin-ului si a Yang-ului si modul prin care aceasta transformare duce la echilibru si unitate. Reprezentarea grafica a acestui principiu existential exprima o adânca întelepciune, fiind compusa din doua parti unite asemenea a doi pesti ce inoata urmarindu-se unul pe celalalt, simbolizând coeziunea, armonia, interdependenta dintre cele doua energii, precum si miscarea eterna care întretine viata.
Despre inceputurile TAIJIQUAN-ului se cunoaste putin, acestea situându-se în perioada Dinastiei Tang (618-907), când era cunoscut doar în câteva provincii ale Chinei si foarte putin practicat si transmis mai departe. Ce se stie cu siguranta este ca dezvoltarea TAIJIQUAN-ului a avut loc pe un “pamânt” pe deplin pregatit. Experienta si cunostintele apartinând celor trei importante curente ale culturii daoiste chineze si anume, medicina, artele martiale si filozofia, au mers mâna în mâna cu TAIJIQUAN-ul. Ca întemeietori ai TAIJIQUAN-ului, trei personalitati se mentioneaza în istorie: XU XUAN-PING (Dinastia Tang, 618-907), ZHANG SAN FENG (sfârsitul Dinastiei Sung, 1127-1279) si WANG ZUNG- YUE (Dinastia Ming, 1368- 1644).
ZHANG SAN FENG se pare ca a avut contributia cea mai remarcabila în fondarea TAIJIQUAN-ului. Acesta era cunoscut ca un insemnat maestru daoist si filozof, cu vaste cunostinte în domeniul practicilor pentru sanatate, de asemenea un mare expert în artele martiale ale acelor vremuri. El creat cele 13 forme de miscare specifice TAIJIQUAN-ului si din acestea, ulterior au derivat cele 108 forme. ZHANG SAN FENG a studiat si practicat foarte multe stiluri de arte martiale (inclusiv Shaolin) si dupa vârsta de 50 de ani s-a consacrat practicilor interne pentru mentinerea tineretii, prelungirea vietii si atingerea nemuririi cunoscute si sub numele de alchimie interna.
Legenda spune ca într-una din meditatiile sale, “a vazut” lupta dintre o pasare si un sarpe, fapt care l-a inspirat in crearea unui nou stil de lupta. Astfel, in Muntii Wudang, a aparut TAIJIQUAN-ul ca stil intern, avand la baza anumite principii, prin a caror aplicare se obtine armonia interiora si exterioara.
În TAIJIQUAN toate miscarile sunt conduse de mental, acestea fiind realizate constient. Practicantul trebuie sa fie calm, cu mintea golita de gânduri distractive, singurele gânduri permise fiind acelea cu privire la pozitia corpului, a relaxarii si a respiratiei naturale. Linistea mentalului trebuie pastrata .   Informatii preluate de pe site-ul:  PRACTICI   INTERNE   TRADITIONALE   CHINEZESTI - WUDANG